n fond, de ce nu l-am asimila si noi pe Dracula, recurgand la sugestiile fertile cuprinse in corpus-ul fictional al mitului traditional? Spuneam, in numarul trecut, ca in vederea acestei intreprinderi de recuperare renascentista, am selectat toate argumentele "verosimile" pentru a-i schimba statutul negativ de vampir, propulsat prin subliteratura lui Bram Stoker, cu o ipostaza titaniana ce se inscrie firesc in tipologia Renasterii. Nu este deloc profitabil sa staruim doar asupra existentei istorice a personajului, dar, in acelasi timp, nici nu e bine sa-i stirbim aureola semiotica fictiva pe care si-a creat-o in meandrele ciudate ale receptarii. Desi s-a documentat minutios, Bram Stoker a falsificat involuntar chiar apartenenta regala a personajului, numindu-l "conte" pentru a-l inscrie in filiera de conti "esoterici": contele de Saint-Germain, contele de Cagliostro etc. Pentru aceasta, am inlocuit titlul de "conte", ce nu este identificabil in nomenclatura aristocratiei feudale romanesti, cu acela de principe, omologabil si in conformitate cu canonul medieval, trasat de Machiavelli in faimoasa scriere, II Principe. Lasand la o parte elementele legendare, communicate de cronicile romanesti, turcesti, germane, slavone si reluate succint in Commentariile lui Enea Silvio Piccolomini, am revenit asupra violentei extreme - taxand univoc manifestarea patologica a personajului - integrand-o mai adecvat in poetica violentei, inclusa printre formele supreme de conducere si guvernare ale medievalitatii, asa cum o intelegea Machiavelli in manualul citat. Astfel, chiar procedeul grotesc al tragerii in teapa a fost folosit de insusi Lorenzo Magnifico impotriva locuitorilor unui oras rasculat, dar pe acesta istoria nu l-a amendat atat de drastic.

Dincolo de realitatea documentata anecdotic, revelabila din cronicile mai mult sau mai putin apocrifre, trebuie sa acceptam - fara false crispari - si acea doza de fictiune draculesca - resuscitand magia populara autohtona - ce a alimentat substantial mitul actantului capabil sa-si depaseasca limitele tragice, proprii conditiei fatale de muritor. Fata de Faust sau Don Juan, singur Dracula detine secretul, ultracautat de alchimisti, al posibilitatii concrete de deplasare in timp si in spatiu; sunt aici prezente, desigur, si "dotarile" supranaturale ale strigoiului, adica ale mortului-viu, personaj terifiant ce este inca activ in mentalul colectiv din aceste locuri. Cu asemenea resurse de cultura magica, nu se putea realiza un transfer direct din fictiune in real, pe caile unui imaginar insetat de transgresiunea oricaror tabu-uri? Ba da, si operatia a fost facuta de nenumarate ori, numai ca substanta obsedanta a mitului a fost mereu alterata, in functie de perspectivele deformate ale unei receptari tendentioase, instituite de maculatura stokeriana. Mi se pare, de aceea, normal, ca mai intai sa asimilam definitiv aceasta materie fictiva/reala a mitului lui Dracula, ca figura princiara a Renasterii valahe, retinand traiectul universalizarii ca unicul in stare sa ne indice situarea in miezul valorizarii actuale.

Este exact ceea ce am incercat sa valorific in romanul II diario di Dracula, publicat in 1992 la editorul Bompiani, ajuns la a treia editie si obtinand un exceptional succes de public si de critica (au aparut peste treizeci de articole si recenzii in presa italiana), fiind nominalizat printre cei cinci finalisti ai Premiului National de Narativa (Bergamo). Imi amintesc ca, intr-o emisiune radiofonica directa de la Rai Uno, am fost intrebat de o italianca tanara cum ar putea sa-l intalneasca pe personajul meu - atat de tandru in raporturile amoroase - fiindca ar dori sa se lase posedata de Dracula. Atunci am inteles ca atractia enigmatica a personajului draculesc se datoreaza faptului ca acesta a fost deja psihanalizat, fiind investit universal ca mare Initiat al exorcismului erotic si "vindecand" astfel, prin transfer fictiv, dorintele refulate de catre fiinta umana.

De ce nu am recupera si noi fecunditatea semnificanta a mitului lui Dracula? Incepusem acest serial, propunandu-i Ministerului Turismului sa subventioneze realizarea unui film avandu-l ca protagonist pe acest Principe al Renasterii romanesti, ce ar contribui la schimbarea opticii de receptare a mitului, deschizand un alt orizont de asteptare in mentalul planetar. Astfel i s-ar reda majestatea regala in ordinea laica, dar si pe aceea solemn-initiatica de detinator al unui grad inalt de Mare Maestru al Arcanelor Cunoasterii. De scenariul posibil al acestui film - care sa propuna un Dracula tot atat de incitant cat si acela al lui Bram Stoker - s-au interesat italienii, dar ar putea fi realizat si la noi ca o noutate anticipativa la Dracula Park.


Marin MINCU